Durerea | D. Claudiu

Multumesc Domnului pentru ca mi-a ingaduit sa intalnesc pe drumul vietii o fiinta ca Mihaela si mai ales pentru ca am convins-o sa ma insoteasca. Astfel am avut parte de tot ceea ce a insemnat o sotie ca Mihaela, de tot ce mi-a oferit in cei peste 30 de ani petrecuti impreuna.Adica enorm de multe clipe, fericite, imbogatite de cuvinte, gesturi, mangaieri, afectiune, sacrificii, suparari inabusite, nemultumiri neros- tite, lacrimi nevazute, visuri pierdute, pe care eu nu le-am observat, le-am ignorat sau, si mai rau, am considerat ca le merit ca barbat. Doar am profitat fara sa ma gandesc ca sufletul ei nu era un depozit de cadouri din care sa iau ce-mi place, platind doar cu vorbe goale promisiuni, minciuni. Sufletul ei mahnit, poate chiar scarbit de soarta nedreapta si de atitudinea mea ingrata, a simtit durerea unui faliment nemeritat. Un final mai dureros nici nu se putea.Cartea este doar un strigat de durere venit din pustiul unei vieti ratate, viata mea. O poveste despre risipa si esec, cu cele mai triste si dureroase efecte ale lor, pe care le-a suportat cea mai draga fiinta, Mihaela, cea care mi-a acordat incredere totala, m-a sustinut fara obiectii, si-a pus toate sperantele in mine si am beneficiat nemeritat de admiratia ei, pentru cele mai mici reusite. A suportat alaturi de mine intemperiile vietii – si nu au fost putine – si mi-a incredintat cea mai gingasa forma de manifestare a originii noastre divine, sufletul ei, cu speranta ca voi fi in masura sa apreciez acest dar deosebit.Am reusit doar s-o dezamagesc total.Este si o poveste despre cat de putin am inteles si apreciat – mult prea tarziu, cand sunt deja singur – farmecul, frumusetea, sansa si valoarea unei vieti pe acest Pamant minunat. Doamne, iti multumesc pentru ca mi-ai ingaduit aceasta sansa, chiar si pentru durerea care m-a insotit perma- nent din vina mea. Poate pentru a ma purifica si astfel sa sper ca voi ob- tine macar iertarea Ta.Mi-am dorit sa fie si o dedicatie pentru toate femeile care renunta la visurile lor, isi schimba destinul platind cu multa durere, isi sacrifica viata personala si se ofera voluntar pe altarul familiei, de dragul unui semizeu de mucava. Egoist, nerecunoscator si insensibil – asa cum am fost si eu – la asteptarile fiintei minunate care-i sta alaturi si-l adora, cu increderea si speranta ca a ales corect. Povesti nestiute, poate mai triste decat cea care urmeaza, inecate in anonimatul lacrimilor, mahnirii, suferintelor.Puteam intitula cartea „Doar cuvinte” sau „Povestea noastra”. Ar fi putut exprima mai corect continutul ei si pretentiile mele nepotrivite de scriitor. Cred totusi ca „Durerea” e titlul adecvat, pentru ca Ea m-a inspirat si m-a stimulat sa retraiesc si sa transcriu ce cai au deschis pasii mei provocand destinul.\