Pierre și Jean

”Fară iubire? E posibil ca o femeie să nu iubească? O femeie tânără și drăguță, care trăiește la Paris, citește romane și aplaudă actrițele care mor din pasiune pe scenă, poate să treacă prin viață, de la adolescență până la bătrânețe, fară ca inima să nu-i fie atinsă nici măcar o dată de dragoste? Dacă ar fi vorba de alta, nu și-ar închipui așa ceva; și-atunci, de ce ar crede-o despre mama lui? Sigur că ar fi putut să iubească și ea; ce, daca e mama lui trebuie să fie altfel decât toate celelalte femei? A fost tânără, a avut sufletul tulburat de slăbiciunile poetice ale vârstei. Închisă, întemnițată în prăvălie lângă un bărbat grosolan, care nu vorbea decât despre negoțul lui, a visat călătorii, nopți cu lună, sărutări date pe înserat. Și iată că într-o zi intrase un bărbat, așa cum intră în cărți îndrăgostiții, și-i vorbise la fel ca ei. Și ea îl iubise. De ce nu? Era mama lui! Ei și?”