Unicul jucător

„După ce au fost forțate să fie unicul jucător din oraș, băncile centrale descoperă acum că destinul lor nu mai este în totalitate sau chiar în mare parte controlat de ele însele. Moștenirea perioadei lor excepționale de hiperexperimentare a politicilor economice se află acum în mâinile guvernelor și ale șefilor lor politici. În cazul în care sistemul politic își îndeplinește în sfârșit responsabilitățile de guvernanță economică, pariul riscant al băncilor centrale va da roade. Îndrăzneala, înțelepciunea și modul lor de judecată vor fi apreciate. Iar autonomia lor politică și flexibilitatea operațională vor fi protejate. Dar, dacă sistemul politic se poticnește, băncile centrale vor fi puse într-o situație și mai dificilă. În loc să fie privite ca o parte critică a soluției, vor fi considerate că au contribuit la agravarea unor probleme care vor bântui atât generațiile actuale, cât și generațiile viitoare. În cele din urmă, economia globală nu se va mai putea baza pe eficacitatea unuia dintre cei mai importanți jucători ai săi.“ (Mohamed A. El-Erian)