Intrusul - Marin Preda

Intrusul a fost scris în vara anului 1967, imediat după Moromeții II, și fără să se fi născut din vreun embrion mai vechi, cum mi s-a întâmplat întotdeauna. L-am scris zi de zi într-o progresie constantă și foarte sigură, ca și cum aș fi redactat o lucrare îndelung gândită înainte. E o carte scrisă cu un sentiment acut, și în cele din urmă inexplicabil pentru mine însumi, cu atât mai mult cu cât venea imediat după efortul considerabil depus pentru Moromeții II. - Marin Preda Textul editat științific și studiul lui Eugen Simion sunt argumentele pentru care această ediție din Intrusul va fi ediția de referință. În Intrusul sunt trei romane, un roman social, un roman de dragoste și un roman de reflecție morală și intelectuală. Astfel că, Intrusul este un roman camusian în care compromisul cu ideile este minim, iar tezele oficiale ale regimului totalitar sunt combătute, răsturnate din interior, cu abilitate și o dialectică specific predistă. Intrusul este, într-un anume sens, chiar un roman al înfrângerii regimului comunist. Nu de către democrație sau de către firava opoziție internă, ci 1) de către forțele obscure ale psihe-ei umane, și 2) de către propria sa demagogie. Niciunul dintre personajele din roman nu se lasă transformat în vreun fel de către regim: Surupăceanu devine doar electrician, nu și comunist, Maria rămâne o femeie pe care discursul oficial despre familia socialistă n-o oprește să-și caute fericirea în afara cuplului, directorul combinatului, deși se pregătește să termine facultatea la seral, nu se transformă și în activistul bun, oferindu-i eroului Surupăceanu, după accident, doar un derizoriu post de portar.[...] Paradoxul întregii opere a lui Marin Preda este acela că învingători sunt numai învinșii, căci numai ei au puterea de a se ridica și de a o lua de la capăt. Condiția tragică a omului, în viziunea lui Preda, rezidă în contradicția dintre imposibilitatea reîntoarcerii și evidența încăpățânatei reîntoarceri a ființei strivite de istorie. - Razvan Voncu Intrusul este, putem spune, un roman psihologic într-un roman mai larg (roman social), în care eroul și naratorul țin, pe rând, monologuri întinse, nu numai despre destin și subdestin, dar și despre lucrurile simple ale existenței. […] Este plin mici istorii colaterale însoțite de reflecțiile unui moralist de clasă ce dau substanță și culoare narațiunii. - Eugen Simion